Black Panther depășește cel mai important record la box office

de: Alexandru Puiu
12 03. 2018

Black Panther ar putea fi cel mai relevant film al acestui an, iar încasările confirmă calitatea celui mai nou lung metraj din Universul Cinematografic Marvel.

Black Panther este cea mai recentă peliculă din MCU și prima care a fost construită vreodată în jurul unor personaje principale de culoare. Până la Pantera Neagră, echipa de super eroi The Avengers nu a inclus niciodată un negru. Trecem însă printr-o perioadă în care astfel de particularități sunt percepute ca rasiste de o parte semnificativă a publicului care merge la cinema. Dintr-un punct de vedere, filmul celor de la Marvel este o manifestare de corectitudine politică, dar asta nu taie deloc din calitatea scenariului, a regiei și a interpretării actorilor. Numeri pe degete filmele cu super eroi care au 97% pe Rotten Tomatoes, iar Black Panther se numără printre ele.

Regizat și scris de Ryan Coogler (Creed, Fruitvale Station), filmul a depășit o serie importantă de recorduri la box office, iar performanța sa financiară va avea beneficii pe termen lung. Sunt șanse foarte mari să vedem tot mai mult filme cu bugete mari, ce au persoane de culoare în rolurile principale.

În Statele Unite, în weekendul premierei, Black Panther a generat 235 de milioane de dolari în încasări. Valoarea respectivă este a doua dintre toate filmele Marvel, după primul Avengers și este în top cinci pentru cele mai profitabile premiere din toate timpurile. În weekendul care tocmai s-a încheiat, Black Panther se poate mândri cu 1 miliard de dolari încasări la nivel internațional.

Comunicatul pe marginea acestui subiect a fost publicat de Disney și preluat de CNN. Este al șaisprezecelea film realizat de studiourile Walt Disney care se poate mândri cu încasări de peste un miliard de dolari.  Printre filmele care au mai atins această performanță în trecut se numără Captain America: Civil War, Iron Man 3, The Avengers și Avengers: Age of Ultron. Până la această oră, în Statele Unite, Black Panther a strâns 521 milioane de dolari și ocupă poziția a noua în clasamentul celor mai profitabile filme din toate timpurile. În primul weekend de disponibilitate în China a strâns 22 de milioane de dolari.